Il vad ridicand o spraneaca, privindu-ma sceptic, zambind totusi in coltul gurii. Ma intreaba:

-Spui ca iubesti ploaia pentru ca de fiecare data are alta melodie?

-Da, e simplu. Ai iubi-o si tu daca ai stii sa o asculti. 

-Nu cred, de cand eram mic am iubit caldura, zilele senine, faptul ca puteam sa ma joc in aer liber.

-Erai mic...

-Si acum ce e schimbat?

-Acum esti mare!

-Sunt...mare? Asa e, cred, sunt mare!

Rade. Ma priveste cu ochii lui blanzi si rade. Isi ridica sprancele si priveste amuzat inspre mine. Are gropite. Se uita la tricoul pe care il port. E larg. Miroase bine. E al lui. 

-Da, vreau sa zic...acum poti iubi ploaia! Nu iti dai tu seama, dar are multe de oferit. 

-Multe de oferit...domnisoara, poti, te rog, sa-mi dai exemple concrete? 

-Nu in fiecare zi ploua, nu?

-Decat daca locuiesti in Londra.

-Of, as fi vrut eu sa fie asa...dar nu e. Deci nu in fiecare zi ploua, nu?

-Pai nu. Si asta e bine.

-Si totusi, cand ploua, e linistitior. E relaxant...imagineaza-ti numai: afara ploua, vremea te tine pe loc, te tine langa semineu, cu o cana de cappucino in mana. Te tine langa mine, in bratele mele. Si eu te ciufulesc. Eu iubesc ploaia.

-O iubesti? Ploaia?! Nu-i cam mult spus?

-Nu...o iubesc, pentru ca mi-a oferit cele mai frumoase momente. 

-Si eu care credeam ca eu ti le-am oferit!

-Nu tu...ploaia.

...se uita la mine...nu zice nimic, se intoarce si isi pune o cana de ciocolata calda...

-Ploaia...si nu eu.

-Da, chiar asa!

-Credeam ca ai nevoie de soare...

-Am! Am mare nevoie de soare....mai ales cateodata.

-Si atunci, cum iubesti ploaia?!

-Pai...ti-am explicat. Mi-a oferit momente magice. Le retraiesc de fiecare data cand ploua...

-Nu inteleg...

-Nu vrei sa intelegi.

Se gandeste....isi aduce aminte, iar expresia lui de om ganditor ma face sa zambesc. Ma priveste pierdut. Gura i se intredeschide si seamana mai mult ca niciodata cu un copil. Imi vine sa-l pup.

Da, si-a adus aminte. Iubesc ploaia pentru ca prima oara cand ne-am intalnit ploua. Prima oara cand m-a sarutat a fost in mijlocul unei ploi de vara. Iubesc ploaia, pentru ca imi face pofta de carti, de a ma ghemui in pat, iar el vine langa mine si ma saruta...ploaia imi face pofta de dragoste, de el. 

Cand ploua, sta cu capul pe mine, iar eu ma joc cu parul lui, incercand totusi sa citesc. Dar imi distrage atentia, sarutandu-ma pe corp...si inca o data n-am sa termin capitolul...

Ma ia in brate. Stie ca iubesc ploaia, pentru ca mi l-a adus pe el, pentru ca el e al meu si asta e tot ce-mi doresc.

Imi spune:

-Stii...te iubesc! 

Cateodata sunt sigura ca e un copil. Acum ma ridica de pe blatul bucatariei, ma strange tare in brate si ma invarte prin toata camera. Rade, e vesel si ma pupa pe gat. Isi ingroapa fata in parul meu si ma strange cat mai aproape posibil de el.

Si eu il iubesc...