I truly appreciate when people try to cheer you up after you broke up with your girlfriend/boyfriend, but there's one part i hate about it. The "plenty of fish in the sea" cliche. I mean, do people really think telling you that you were together with someone who wasn't good enough for you will make you feel better? No way. I find it very annoying. What is more, I don't understand why every time when you break up with someone all of your friends find so many bad parts of him/her. Can't we just get used to the idea that it didn't work? It doesn't mean that every person who you broke up with it's bad, stupid, ugly etc, it only means that it wasn't the right person for you, the person which suits your character, your heart. 

What happens when you feel that between you and your ex is something worth fixing and all the people around you tell you that you're way better than him/her and you just give up? You might lose someone who really cares about you and someone you could have been very happy with. 

So.. what I'm trying to say it's that every time when something like that happens you should only follow your heart and you shouldn't regret your choice whether it turns out for the best or for the worse because you did your best to make things work.
Indeed, there are some cases when you are totally blind and you are going to make a bad decision, but this is the moment when friends should really interfeer, because they shouldn't judge your ex, they are supposed to help you figure out what's best to do and to support you. 

This one is for those girls who see him every day and they try to smile, but die a little more inside, for the girls who know nothing kills you, but everything makes you stronger, for the girls who fight with themselves and want to become strong independent women, for the girls who have so many weak moments but they don't ever back down, for the girls who try to build a wall around their heart, but sometimes they build it with cracked stones, for the girls who are not secure enough but they don't show this to the world, for the girls who take risks, for the girls who look deeper than clothes and belongings, for the girls who know how to wear high heels, but coverse too, for the girls who know naturalness is beauty, for the girls who are learning to dance in the rain, for the girls who cried at least once when they were in love...

This is for the girls who failed so many times but they continued to try and finally they made it. 

This is for us and for the amazing women we will become one day. ♥

Fuck all the bitches. I'm done with all the feelings. Let's party. Hard.

Asfalt nenorocit. Eu mi-as dori sa pasesc pe nisip acum.

Cum sa explici propriei persoane ca ceva ce a dorit atat de mult n-o sa se intample niciodata? Cum sa-ti explici ca poate e vina ta sau poate ca nu, ca n-are rost sa cauti motive pentru ca asta nu schimba nimic?. Cum sa-ti explici toate astea cand nimeni nu te ajuta si cand sufletul tau a ramas la mare si nu se mai intoarce inapoi?

Care e realitatea de fapt? Realitatea mea, a ta, a lui? Daca eu vad ceva diferit de ceilalti si ceilalti vad ceva diferit de mine si doar felul in care ne exprimam e acelasi? Daca verdele pe care il vad eu e de fapt rozul pe care il vede el? Asta ar explica multe.

Azi am inteles ca de fapt iubirea se naste in noi. Noi ne dorim sa iubim si apoi apare cineva care umple golul. Pentru ca atunci cand il vezi pe acel cineva stii ca pe el ai vrea sa-l iubesti, sa-l strangi in brate, sa ai grija de el, sa nu il certi, sa ai grija sa fie mereu fericit...

Uneori crezi ca tu nu stii sa iubesti, pentru ca nu te-a invatat nimeni, dar iubesti fara sa stii...Si doare.

Si zi de zi toate se amesteca, te obosesc sentimentele. Si recurgi la zambete false...Azi unul, maine altul, pana cand devii dependent.

Nu stiu daca exista prietenie adevarata sau doar momente. Nu exista fericire totala, dar tocmai asta e farmecul. Poate asa e si cu prietenia. Tot ce stiu e ca momentele in care prietenii tai te fac sa razi pana cand plangi la propriu sunt perfecte. 

Nu sunt in masura sa te judec si nici macar nu mai pot sa te inteleg. Daca as spune ca da, as minti si acum vreau doar sa fiu sincera cu tine.

M-am saturat sa imi fie frica sa spun ce simt. Se amesteca ganduri cu sentimente si eu nu mai pot sa le descurc. Si uite asa mai trece o zi in care zambesc fortat si ma oblig sa merg inainte. Si tot astept ceva, dar nici eu nu mai stiu ce..

Totul trece, stiu asta. Dar tot nu m-am lamurit cum te controlezi pe moment. Poate nici nu trebuie... Ai observat vreodata ce bine e dupa ce plangi? E mai usor sa lasi lacrimile sa iti cada pe obraji, e mai usor sa tremuri necontrolat. M-as urca intr-un tren, vara tarziu, sa tot merg si sa nu mai ajung la destinatie. Si sa plang usurel pentru tot ce s-a intamplat si ce-o sa se mai intample. Dar stiu ca astea nu-s probleme, ca sunt doar momentele in care un adolescent isi pierde controlul si ca intr-o zi va trebui sa ma maturizez.

Mi-e dor de o noapte de august, mi-e dor de muzica si cum ne pulseaza prin vene. Mi-e dor de cineva care sa-mi faca inima sa bata din ce in ce mai repede.

Stii cum e cand incerci sa formulezi o propozitie in care sa ingramadesti toate sentimentele, sperantele si visele tale? Dar intotdeauna parca se gaseste cineva sa te intrerupa sau nu te poti exprima pentru ca tu gandesti cu inima. Si toata lumea te cearta pentru ca esti o persoana sentimentala si nu rationala.

O mare de oameni te priveste si isi imagineaza tot felul de lucruri despre tine, si e ciudat ca dintre atatia oameni nimeni nu stie ce simti tu cu adevarat. E ciudat cum, cateodata, suntem atat de singuri.

De ce vrei garantii pentru fericire? Fericire ... ce argument logic e asta? Nimic ce tine de fericire nu e logic. Nu exista premise, si mai ales, nu exista concluzii clare. 

Mi-e dor...sincer? Nici eu nu mai stiu de ce. Si toate astea nu-s decat franturi de oboseala, de stres, de nerabdare, de adolescenta.

Noi suntem preocupati, nervosi, stresati. Nu avem timp. Deci... cine ne va trai vietile?

Si mai spuneti ca viata e urata. De fapt, nu stiit voi sa o traiti.

Ti-e dor de ea si ramai pe loc. Parca nu-ti mai pasa, parca toate trec pe langa tine si nu te poti agata de nimic.Crezi ca prinzi curaj si incerci sa mergi inainte, dar te pierzi in detalii inutile, zambete false, te minti singur spunandu-ti ca ti-e bine, zambesti ironic tuturor persoanelor din jurul tau. "Nici viata lor nu e perfecta, nu-i asa?.."Si iti impui sa nu mai cauti explicatii inutile, incerci cu disperare sa blochezi sentimentele, incepi sa mergi mai repede. Treci prin viata alert ca sa nu te mai raneasca nimic, ca sa poti sa ajungi la final, ca sa castigi lupta cu tine insuti.Si ai ajuns. In acelasi loc. Inca ti-e dor si te intrebi ce ar trebui sa faci cand ti-e dor de cineva. Sa razi, sa plangi, sa o vezi? Nu ii poti cere ceva imposibil, nu ii poti cere sa te ierte, nu poti fi egoist, nu de data asta. Nu ai putea fi langa ea, nu ai putea sa ii suporti indiferenta.

Nu, o sa o lasi sa fie fericita. Poate deja a trecut peste, poate e bine, poate e ... indragostita.

Ti-e dor de el. Uneori te gandesti ca ai vrea sa iubesti pe altcineva. Ai vrea sa fii indragostita, sa tii pe cineva de mana, sa te tina in brate si sa iti poarte grija. Si te intrebi daca ar seamana cu el. Daca ar gandi ca el, daca ai face acelasi lcururi pe care le-ai facut cu el. Stii prea bine ca nu o sa mai fie nimeni asa. Si nu poti sa iti imaginezi cum ar fi fost daca nu l-ai fi cunoscut. Si, desi s-au intamplat atat de multe, atatea certuri, regreti ca nu faci parte din viata lui. Dar speri sa fie fericit, chiar daca ti-ai dori atat de mult sa fii tu cea care-l face asa. Dar probabil asta nu se va mai intampla niciodata. Amandoi ati crezut ca va fi mai bine asa. Probabil el e bine acum. Probabil nu sufera...probabil e ...indragostit. 

Copilaria a fost frumoasa. Erai peste tot, nu aveai griji. Erai fericit. 

Adolecenta e adrenalina. Zi de zi petreci prea mult ore cu persoane limitate care au idei preconcepute. Pe zi ce trece devine tot mai frustrant faptul ca nu poti sa faci nimic. Degeaba o sa incerci tu sa deschizi gura pentru ca intotdeauna au grija sa ti-o inchida la loc. Laudandu-se, evident. Pentru ca ei stiu. Pentru ca ei pot si tu nu. Nu conteaza ca nici macar n-ai incercat, sigur va fi asa. Pentru ca ei au trecut prin lucruri de genul deja si stiu ce se intampla. Pentru ca, intotdeauna, oricat te-ai chinui sa le demonstrezi contrariul, care din intamplare e si adevarat, ei vor fi mai destepti ca tine. Si zilnic te lupti cu ei, incerci sa-ti pastrezi calmul, sa rezisti, dar ei te intreaba daca esti nemultumit de tine, dezamagit. "Si totusi, nu da vina pe tine, vezi tu, se mai intampla...".
Degeaba te chinui. Nu vor intelege niciodata ca problema e la ei.
Dar o sa inveti candva sa fii imun. Si sa ignori. Sa mergi inainte prefacandu-te ca nu exista. Apoi, usor usor, ei chiar nu vor mai exista. N-o sa-i mai vezi, n-o sa ii mai auzi, n-o sa-ti mai pese. 

M-am saturat, am obosit, nu mai vreau. Nu mai raspund. Nu va mai aud. Nu mai existati. 

Uneori ma intreb cand se vor schimba oamenii in ceea ce se vor a fi. 

Alteori stiu raspunsul si fara sa ma mai intreb...niciodata.