Port un tricou cu maneci lungi si probabil cu 3 numere mai mare decat mine. Sunt distrata si tot ce-mi ruleaza prin minte sunt scenarii de filme dragute.

Stii scenele alea cand el si ea se cearta rau? Ea pleaca furioasa si-l lasa pe el imbufnat, orgolios, nestiind daca sa fuga dupa ea sau nu. Si nu fuge. Si nu mai vorbesc. Si fiecare se plange la prietenii lui, sunt morocanosi mereu, se ciondanesc cu ceilalti si apoi rad! Si au emotii. Si se suna. El ar trebui sa o sune pe ea (it should be the main rule of a gentleman). Ea ii vorbeste frumos, politicos, dar fara sa arate cat de dor i-a fost de el de fapt (si asta e the main rule of a lady!). Si apoi inchid. Si tremura. El zambeste, ea pluteste prin camera si amandoi si-ar da toti banii pe un bilet de tren/avion. Si se intalnesc. Si se iau in brate. And they kiss each other. Mhm...

Ei bine ... scenele astea-mi plac mie mult de tot. As putea sa mananc mandarine si sa ma uit la filme cu scene de genul long time. Btw, mandarinele pe care le mananc acum mi-au provocat un dor teribil de Craciun. :(

Vai! Si mai stii scenele alea cand ea are caciulita pufoasa si manusele tricotate si el are esarfa draguta si o pupa cand afara ninge? Puf. 

Sauuuu el ... el are tricou cu Superman si ea il poarta prin casa. Sau ii poarta camasile ... albastre. Si el se trezeste si o invarte prin toata casa si o pupa. 

Pentru ca scenele astea nu sunt siropoase, sunt speciale. Pentru ca de obiceii indragostiti pot face astfel de lucruri. Pentru ca nu stiu, mi-e dor sa fiu indragostita, sau poate sunt ... si pentru ca e cel mai frumos sa fii adolescent. Si indragostit. Mereu.
Dar cumva, inevitatil ... se ajunge la scenele in care ea plange. Si in filmele bune, lui ii pare rau. Si stie sa o impace, chiar daca probabil ii e frica ca o sa fie penibil. Dar nu o arata. Asta il face pe el el. Doar de asta are tricou cu Superman. Si ei ii trece. Si se strang in brate. O pupa pe frunte. Pe par. Pe gat. Mhm, part two.
Si totusi ... cred ca scenele cele mai dragute sunt cele in care ei se cearta in mijlocul strazii. Si tipa unul la celalalt si sunt super hotarati sa nu cedeze. Si se intorc in acelasi timp, peste 2 secunde. Si pentru ca se intorc in acelasi timp, nu se mai pune ca au cedat. Nu sunt eu romantica, sunt scenele simpatice foc. CLAR.

"Toţi escrocii de pe pâmânt la un loc nu fac cât cei care se înşală singuri."

                                                                                  

                                                                                      Charles Dickens   

Da. Oamenii se mint singuri, e un adevar universal. Omul este cel mai mare dusman al sau. Oamenii cauta motive pentru care se inseala pe sine. Oamenii nu sunt sinceri nici macar cu ei insisi. De ce? Din comoditate, din frica de ceva "nou", din neincredere in fortele proprii. Pentru ca e mai usor sa apelezi la a te minti pe tine insuti, spunandu-ti ca totul va fi bine, decat sa incerci sa rezolvi o problema. E mai usor sa ignori decat sa fii curajos. 
Multi cred ca iubesc cand nu e asa. Cred ca sunt buni si ca sunt obiectivi, cand de fapt sunt rai si isi formeaza opiniile in functie de preferinte sau de dusmanii. 
Oamenii sunt fricosi si cred ca nu vor reusi, pentru ca nu mai au ambitie ... isi pierd esenta, idealurile, felul de a fi. Unde? In rutina. 
Majoritatea prefera sa fie superficiali. Sa nu se implice. Sa dezvolte vicii si manii care sa umple golurile din viata lor. Ceea ce nu realizeaza toti acesti oameni e ca isi fac rau singuri. Isi rapesc sanse la fericire. 
Cei mai multi se prefac pentru a fi acceptati intr-un grup unde isi pierd identitatea. Incep sa se lase condusi si sa gandeasca la fel ca intregul grup, nu ca ei insisi. Au uitat cu totii ce inseamna sa fii distinct, caci sunt prea preocupati de parerea celor din jurul lor. 
Oamenii sunt fatarnici. Pretind ca iubesc cu adevarat o anumita persoana din jurul lor. Cum poti iubi pe altcineva, cum poti face fericit o alta persoana, daca nu te iubesti pe tine insuti, daca nu stii ce te face pe tine fericit? Si mai ales...cum poti afirma ca iubesti pe cineva mai mult decat te iubesti pe tine, daca in definitiv ... tu nu te iubesti?
Cum sa te iubeasca altcineva cand tu te prefaci, cand tu iti renegi sufletul, caracterul?
De ce sa nu fii optimist, increzator? Increderea in sine e arma celor inteligenti, lauda apartine prostilor. 
Cel mai rau e ca, oricat ar incerca, oamenii nu se vor putea minti la nesfarsit.  Asa se face ca intr-o zi vor privi realitatea in fata si ii va durea, vor fi dezamagati de propria persoana. Si totusi, niciodata nu e prea tarziu. Macar la sfarsit sa dea dovada de curaj si demnitate.
Oamenii au nevoie sa fie sinceri. 

Cum ar fi ca intr-o dimineata sa cunosti ce te intriga si ce te atrage cel mai mult? Cum ar fi sa fie totul complicat de simplu? Cum ar fi sa lasi entuziasmul sa te cuprinda de fiecare data cand totul merge prost? Cum ar fi sa iti traiesti visele la nesfarsit? Cum ar fi sa fii o contradictie si sa te iubeasca un absurd?
Cum ar fi sa pleci la scoala si sa te trezesti in gara? Cum ar fi sa te indragostesti de o voce? Cum ar fi sa nu se schimbe sentimentele niciodata? Cum ar fi sa inveti oamenii sa nu mai fie rai? Cum ar fi sa inveti oamenii mari sa fie din nou copii?
Cum ar fi sa te transformi in furtuna sau in soare? Cum ar fi sa iti controlezi destinul? Cum ar fi sa pierzi o vara intreaga stand pe nisip? Cum ar fi sa il certi pe Fat-Frumos?
Cum ar fi sa iti ramana cineva implementat adanc in minte? Sa nu mai uiti? Cum ar fi sa uiti totul?
Cum ar fi sa am mereu fluturi in stomac?

Lasa-ma sa-ti spun povestea: doua fire impletite, innodate in intamplari si amintiri, strans legate, care nu se vor desparti niciodata. Doua fire formand unul. Pornind de la un capat si ajungand la celalalt, adapostind intre ele o multime de cuvinte, de fapte si o istorie implicand sentimente complicate care incep intr-o vara si care continua cu frunze de toamna.

Si firele se amesteca. Unul negru, altul maro, se impletesc atat de frumos ca nu-ti poti lua ochii de la ele. Povestea merge mai departe(ca vantul din Vama Veche). Uneori intr-un ritm alert, rapid, nebun, plin de adrenalina, alteori lent, mototol, romantic.

Uneori legatura se strange, alteori firele se deznoada putin. Dar mie-mi place povestea firelor care se strang si pe asta am sa ti-o spun. Cu fiecare zi, legatura devine mai puternica. Mai tare, mai diferita decat a celorlante fire din jur care par a se destrama zilnic din ce in ce mai mult. E de neinteles si totusi frumos. Si drumul continua, iar ele se unesc si totusi de fiecare data diferit. Cu un nod nou. Cu o impletitura diferita de cea precedenta.

Vezi, e simplu...firele astea se impletesc intr-o poveste. Povestea in care cred eu. Si in care as vrea sa crezi si tu. Candva, poate, intr-o zi, firele se vor desparti. Dar mai e mult pana atunci. Si chiar daca se va intampla asa, chiar daca ata s-a terminat, ele au creat un snur impreuna. Impletit in cel mai frumos mod.

E amuzant, cum sa crezi in povestea a doua fire? Nu crezi pana nu intalnesti firul de ata potrivit tie. Pana nu te impletesti si nu mai vrei sa te despletesti de celalalt fir. Pana nu creezi un snur.