5 octombrie si o cana de cappucino. Coldplay si liceu. Miercuri, dor de vineri. Ma gandesc la multe lucruri deodata si de fapt nu ma gandesc la nimic. 

  Mi-e dor de multe lucruri, cele mai multe legate de trecut si totusi incerc sa ma obisnuiesc si sa ma identific cu ce mi se intampla acum. Si am langa mine oameni de care-mi pasa. Oameni care au stiut sa fie mereu langa mine si sa ma sustina atunci cand simteam ca nu mai pot continua ceva anume, din motive de oboseala, incapatanare, nepasare manifestata de alti oameni si asa mai departe. Oameni pe care-i iubesc si ma iubesc si ei la randul lor. Si nu din acest motiv ii iubesc, nu suport expresia "te iubesc pentru ceea ce sunt cand sunt cu tine". Mi se pare ca denota egoism. Imi iubesc prietenii pentru ca sunt speciali si pentru ca m-au facut sa ma atasez de ei. Da, au facut asta si prin comportamentul lor fata de mine, dar imi place sa cred ca acel comportament s-a nascut tocmai din faptul ca le-am inspirat aceleasi lucruri pe care mi l-au inspirat si ei mie. Prietenii mei sunt buni, frumosi, calzi, ambitiosi si diferiti. 

  Ma intreb cum se nasc relatiile dintre oameni. Uneori din priviri, alteori din conversatii purtate cu oameni necunoscuti la miezul noptii(sau cel putin necunoscuti pana atunci). E curios cum unii oameni care au fost dintotdeauna in viata noastra pot pleca atat de usor, iar altii apar intr-un mod total neasteptat si raman acolo pentru totdeauna. 

  Nu-mi plac oamenii care renunta la alti oameni, fara sa aiba motive intemeiate. Nu-mi place ca ceea ce alegem sa facem in viata ne indeparteaza de persoanele dragi. Cateodata e mult prea greu sa lasi o persoana iubita in urma, chiar si atunci cand esti obligat. Nu as spune ca suntem "obligati" sa facem ceva anume, consider ca avem libertate deplina....si totusi uneori suntem constransi. Poate chiar de constiinta sau de sentimentele noastre. Parca uneori e mai bine sa lasi pe cineva in trecutul tau decat sa-l faci sa sufere. Am mai spus-o si o repet: niciodata nu alege pentru sufletul altcuiva. 

Mi-e dor de mai si de plaja goala, de cerul innorat si de mare. Si de prietenii mei, veseli, fericiti, plini de entuziasm, desfacand sticlele de sampanie pentru ca ajunsesem cu totii la mare. Pentru ca urmau 3 nopti de distractie, dintre care doua de Vama Veche.

Mi-e dor de o carte buna, de oamenii pe care ii admir, de fericirea ce urmeaza unei dorinte implinite, de oameni fericiti.

  Imi propun sa fac pe cineva fericit. Fericit in adevaratul sens al cuvantului. Si sa zambesc...cat mai mult posibil. Sunt mandra ca inca pot sa fiu altcumva decat superficiala, inca pot sa visez cand toata lumea imi spune sa ma mentin pe pamant. 

  Stiu ca gresesc. Imi place. Si totusi, vreau sa fac lucrurile asa cum simt. Cum trebuie. In felul meu.