As vrea sa iti spun cum ma simt, dar nu pot... nu stiu ce simt. As vrea sa simti si tu acelasi lucru si sa-mi spui tu cum ma simt.

Se spune ca adevarul doare. Dar ce doare si mai tare este faptul ca uneori preferi sa crezi intr-o minciuna, fiind totusi constient de adevar. Unii oameni ar numi asta imaturitate. Probabil asa as fi numit-o si eu pana de curand. Dar acum stiu ca e greu. E greu sa te lupti cu tine si sa te fortezi sa accepti adevarul. E greu sa iti spui ca viata merge inainte si ca tot ce te face sa suferi va trece candva. Pentru ca acest "candva" pare mai departe ca niciodata. E greu sa te controlezi si sa iti tii sentimentele in frau, sa nu cedezi impulsului de moment. E greu sa fii tu, asa cum erai inainte si sa nu te lasi afectat de toate intamplarile din jurul tau.

Uneori nimeni nu te intelege. Si simti ca rabufnesti. Si trebuie sa te controlezi din nou pentru ca exista prea multi oameni in jurul tau care se folosesc de orice slabiciune a ta.
M-am saturat de rautate si orice tine de ea. Si totusi am inteles ca niciodata nu o sa dispara cu adevarat. Oamenii sunt si vor fi incontinuare rai, din nu stiu ce motive. Toti vrem sa schimbam lumea, dar nu incepem niciodata de unde trebuie. Si eu una cred ca ar trebui sa incepem cu noi. 

Mi-e dor de mine mica. Mi-e dor sa imi julesc coatele si genunchii, sa plang si sa ma tina cineva in brate ca sa-mi treaca. Mi-e dor de sentimentul ca intotdeauna eram protejata de cineva. Si nimic nu ma putea face sa sufar prea rau, pentru ca la final adormeam...zambind.

Stiu, o sa fie bine...candva. 

Stii sentimentul ala cand vrei ceva din tot sufletul? Cred ca-l stii si mai stii la fel de bine ca exact atunci cand ai face orice ca sa obtii acel lucru se trezeste cineva sa iti spuna ca e imposibil. Nu-l crede pe cuvant.

Ceea ce nu stii tu, de fapt, e ca nimic nu e imposibil, dar totul e greu. Nu conteaza de cate ori dai gres. Greseste. Rateaza. Revino-ti. Greseste mai putin. Rateaza mai putin. Revino-ti iar. Si o sa reusesti.

Cum ramane cu persoanele astea care te dau inapoi? Unii cred ca stiu ce e bine pentru tine si incearca sa te protejeze de ceva rau. Altii sunt doar frustrati pentru ca ei nu au reusit. Si vor sa te vada si pe tine dand gres. Tu nu trebuie decat sa le intorci spatele si sa le spui "Imposibil? Priveste-ma." Pentru ca daca tu nu crezi in tine, ei n-or sa creada niciodata. 

De ce ma privesti asa? De ce simti nevoia sa stii totul, sa ma cunosti mai bine decat oricine, sa imi cunosti visele si dezamagirile? De ce vrei sa stii prin ce am trecut? De ce de acum? Mai devreme sau mai tarziu tot te vei plictisi.

Imi reprosezi ca sunt inchisa, ca nu iti arat cine sunt de fapt. Imi spui ca sunt complicata, ciudata si ca uneori nu ma intelegi, dar eu tind sa cred ca tocmai astea-s motivele pentru care tu esti inca aici. Nu inteleg... de ce ai vrea sa ma schimb?

Mai bine ia-ma in brate. Si nu-mi da drumul. Asa vei afla singur totul. 

In ultimul timp ma enerveaza totul. Sunt plictisita. Si cand sunt teribil de plictisita nu mai pot fi imuna la prostia din jurul meu. Si observ. Si ma enerveaza ce observ.

Ma enerveaza facebook-ul. Toate aveti 1000 de poze cu voi, poze in care aratati perfect si la care cel putin 100 de prosti va dau like. Ca sa ce? Din cate stiu eu, relatiile nu au loc pe facebook. Conteaza realitatea. Sau aveti de gand sa luati photoshop-ul cu voi la intalnire? Daca vi se strica machiajul, modificati contrastul. Daca aveti cosuri, bagati niste blur.

Ma enerveaza profii. Si ma enerveaza tocilarii. Aia care isi petrec noptile invatand si vin cu cearcane la scoala. Si se mai si lauda.Mi se rupe...inima cand aud ca ai stat tu si ai venerat cuvintele profului de nu stiu ce materie. Oricum peste 3 zile le-ai uitat. Prea multi papagali. 

Ma enerveaza sa imi vina tot felu' de idei cu privire la ce as putea face si sa ma trezesc ca nu am bani. Mi s-a luat de chestia aia cu "banii nu aduc fericirea". Daca crezi opusul, esti materialist. Pai ce, am zis eu ca am nevoie de banii tai? No way. Am nevoie de banii mei, bani care nu cumpara fericirea. Si totusi, nu m-ar deranja sa am cativa cand ma mai loveste vreo idee. 

Ma enerveaza chestia aia cu "imi place de tine, dar nu vreau sa-ti spun". Serios? Si vrei sa ghicesc? N-am glob de cristal, pe bune. Ok, nu zice nimeni sa sari pe mine, dar nici nu te astepta sa ma trezesc noaptea la 3, sa privesc cerul, sa descopar inca vreo 3 constelatii si sa realizez ce dragoste imi porti tu mie. Lame!

Ma enerveaza ca atunci cand esti indragostit vezi pe oricine nu ai vrea sa vezi, numai pe el/ea nu. Si astepti ca prostu', dar tot nu apare. In final iti trece si doar pe el/ea il/o vezi. Mi-nu-nat. 

Ma enerveaza cand nu dorm noaptea. Si ma enerveaza ca a doua zi imi promit ca in noaptea respectiva o sa dorm. Si bineinteles, nu se intampla asa.

Ma enerveaza oamenii care merg incet. Mai ales aia care merg incet in fata mea. Si astept si iar astept ca sa astept din nou sa se miste mai repede. Si ma rog sa aiba loc un cutremur, numai de i-ar misca din fata mea. Dar nu, ei nu se dau. Nici de-ai dracu. Nu cumva sa ii dai la o parte, ca li se face rau. 

Ma enerveaza sa ma intrebe cineva ce am. Daca vroiam, iti spuneam. Prima oara iti spun politicos ca nu am nimic. Si tu tot insisti, de parca o sa ma uit in ochii tai si o sa iti multumesc din tot sufletul pentru grija pe care mi-o porti. Apoi am sa fac si 3 piruete si am sa iti sugerez sa ...ma abtin.  

Ma enerveaza cand vreau ceva ce nu pot avea. La inceput e ok, e o provocare. Dupa care obtin si descopar ca e naspa, sau, mai rau, ma plictisesc pe drum. 

Ma enerveaza filmele. Alea siropoase. Adica ... tipa gaseste baiatu' perfect. Ok, si al meu unde e? Nu-mi place sa astept. S-a impiedicat? A ramas blocat pe drum? L-a lovit o cometa? Zic si eu. Mie nu-mi place Fat-Frumos. N-are simtul umorului. Si nici nu prea sunt sigura ca stie sa se fereasca bine de farfurii.
Ma enerveaza ca ma enervez pentru toate astea si peste 5 minute imi trece.

Ce se intampla cand nimic nu mai are rost? Cand simti ca nu ai un scop pentru care sa traiesti, cand nimic nu te mai poate face sa te simti fericit? Ce se intampla atunci cand toate visele si dorintele tale au devenit realitate si iti dai seama ca nu esti deloc fericit cu ceea ce ai acum si ca, de fapt, ceea ce te facea fericit era ideea de a avea ceva pentru care sa lupti? Incerci sa iti creezi un vis din nimicuri? Putin de aici, de acolo si de dincolo? Incerci sa preiei visele altor oameni? Nu ar functiona, intrucat fiecare om e diferit de tine. 

De ce sa incerci sa controlezi totul? De ce sa vrei sa stii ce se va intampla? De ce sa incerci sa realizezi tot ce ti-ai propus vreodata? De ce sa reusesti mereu? De ce ceri de la soarta, Dumnezeu, noroc sa te ajute sa iti indeplinesti toate dorintele? Ca sa ajungi cum? Implinit? Niciodata. Fericit? Nici atat. Doar...plictisit.

Superficialitate. Oriunde, oricum, oricand, oricine. S-ar zice ca ne-am nascut asa. Ca e ceva genetic. E "in trend" sa fii superficial. Orice ai face, sa nu faci ce vrei/ce simti. Trebuie sa te porti ca si cand nu-ti pasa de nimic. Sa te porti ca si cand poti sa obtii tot ce vrei, unde vrei, cand vrei de la viata si de asta nici nu te chinui. Sa te porti ca si cand nu-ti place viata ta, pentru ca tu esti mult prea bun pentru ea. Nu, nu esti. Esti doar superificial. A, si imatur.

De fapt toata chestia asta cu superficialitatea vine din imaturitate. Pentru ca esti imatur si nu poti sa-ti dai seama cum esti si de ce ai nevoie de fapt. Si urmezi un trend, te inscrii in multime. O multime de adolescenti superificiali. 

Fond de ten, rimel, lipstick, fard, haine, telefoane, bautura, tigari, droguri, prezervative. Toate astea pentru ca trebuie sa iti ocupi timpul cu ceva ca sa nu te gandesti la tine. Trebuie, pentru ca asta fac toti cei din jurul tau. "Prietenii" tai. Si nu, nu e vorba ca as avea ceva cu toate astea, ca jumatate sau mai mult dintre ele le-am incercat si eu. Doar ca eu le-am incercat pentru a ma distra si pentru ca am avut libertatea sa aleg dintre toate astea ce sa incerc. Nu le-am incercat pentru ca-mi doream sa fug de sentimentele mele. Si da, viata e un amalgam de sentimente care te lovesc incontinuu. Si de sus te trezesti jos si de jos te trezesti sus. Si tot asa, pana ametesti. Si plangi, suferi, razi, zambesti, esti trist, fericit, beat, prost, creativ, destept, despresiv si asa mai departe. Esti confuz. Si nu stii ce-i cu tine pe lumea asta. Nu arati cine esti si ce simti de frica. De frica sa nu te judece altii. Tu doar te adaptezi la tiparul lor, pentru ca asa n-or sa se ia de tine.Gresit. Multi fac aceeasi greseala ca si tine. Prea mult adolescenti superficiali care si-au pierdut sentimentele si felul de a fi in timp ce-au crescut. Incerci sa arati ca tu esti deasupra lumii, dar, din cate observ, lumea te-a prostit pe tine. Si pe alte cateva milioane de liceeni.

Pacat. Pacat ca sunteti vulnerabili. Pacat ca sunteti patetici. Pacat ca n-aveti viata. 

Si ma gandesc acum ca nu s-au schimbat prea multe. Lucrurile raman intotdeauna la fel, sub o forma sau alta. La fel si oamenii. Intotdeauna avem impresia ca putem schimba oamenii. Sincera sa fiu, n-am inteles niciodata de ce ne dorim sa facem asta. Mi se pare logic sa acceptam oamenii asa cum sunt. Si totusi intotdeauna incercam sa le transformam defectele in calitati. De ce? Ca sa nu ne mai raneasca. Dar odata schimbati seamna prea mult cu noi si ajungem sa ii parasim. Sa fim noi cei care le facem rau. Pentru ca suntem egoisti si pentru ca desi afirmam ca iubim stim cu totii ca propria persoana va fi mereu pe primul loc.

Si pana la urma.. de ce sa schimbi un om? Nu il vei iubi niciodata dupa ce ai modificat intentionat ceva in felul sau de a fi. Nu il vei iubi pentru ca seamana prea mult cu tine. Pentru ca iubirea este atunci cand doua persoane se completeaza, nu cand sunt la fel.

Si oricum, oricat te-ai chinui, un om se va intoarce mereu la ce a fost. Pentru ca atunci cand te schimbi pentru cineva nu e de fapt o schimbare. E o masca pe care o folosesti sa-i fii pe plac persoanei de langa tine. Pentru ca probabil esti indragostit si ai impresia ca asa esti tu de fapt. Dar o sa-ti treaca toata treaba cu schimbarea dupa ce dispar si fluturii. Asa se intampla.

Nu mai suport sa vad cum oamenii incearca sa schimbe oameni. Macar de-am face asta pentru binele persoanei de langa noi si nu pentru ca ne afecteaza pe noi. Oricum, in ambele cazuri nu dureaza. O schimbare nu dureaza niciodata atat timp cat persoana in cauza nu-si doreste din tot sufletul sa dureze.