Mai intai a fost plictiseala, apoi starea de neliniste. Oboseala a venit cea din urma. Renuntase sa se mai gandeasca, sa incerce sa invinga starea in care se afla. Nu cauta sfaturi, ar fi preferat sa nu-i vorbeasca nimeni. Oricum niciodata nu-i asculta pe ceilalti pana la capat. Nu avea rabdare si caracterul ei impulsiv o facea sa actioneze pe loc. Uneori se dovedea a fi o calitate, alteori se intorcea impotriva ei si o indeparta de oameni. Putea fi linistita ca o copila, dezvaluiandu-si temerile si devenind vulnerabila, sau putea fi sarcastica, fiind capabila sa trateze intr-un mod rautacios orice persoana pe care nu o aprecia.

Nu stia ce o durea, ar fi vrut doar sa stea mereu intinsa pe canapea si sa piarda notiunea timpului. Ar fi vrut ca cineva sa-i adune gandurile si sperantele si sa le piteasca intr-un loc, iar ea sa aiba curajul sa nu le caute niciodata. 

Se intreba daca asa fusese ea si inainte. Dar cand nu a visat si cand nu a dorit sa i se indeplineasca visele? Intotdeauna a dorit ceva sau pe cineva si intotdeauna a luptat.

Acum era altceva. Se schimbase totul, incepand cu ea, de cand aparuse el. Pentru ca el nu semana cu altcineva, pentru ca aparuse in viata ei intr-un mod neobisnuit si pentru ca disparea tot asa. 

Uneori era nerabdatoare si asteptarea ei se transforma in furie si frustrare. Ar fi vrut s-o preschimbe in nepasare. 

Dar il simtea... el se plimba pe conturul gandirii ei, ii inchidea ochii si o impingea spre visare. El trezea dorinte, sperante. Stia ca ea nu-i poate face niciun rau. De fapt, stia ca ea nu mai poate face nimic, decat sa se lase condusa. Si asta o speria, se inchidea in ea, fugea de el si de ce simtea.

Nu vroia sa creeze o poveste, nu vroia sa isi imagineze, vroia sa traiasca. Cu sau fara el. Vroia sa fie curajoasa. Ca atunci cand era mica. Sa le faca fata tuturor, sa se strambe cand adultii vorbeau prostii, sa le explice ca ea stie mai bine si ei sa se amuze. Dar ea sa fie demna, incapatanata si sigura pe ea. Si mai ales, sa fie fericita singura. 

Exista ceva nebunesc in ea care o facea sa se contrzica singura, simtirile ei se loveau unele de altele si nu mai reusea sa ia o decizie. 

Si el...el parea sa o contina si pe ea undeva inauntrul lui, el nu semana cu ei si ea dorea ca el s-o protejeze si sa o invete sa iubeasca. 

Si a adormit. Parea si mai usoara si mai mica, iar parul ei se despletise si se rasfirase pe marginea canapelei. Cartea ramasese deschisa langa mana ei, si o cana de cafea cu lapte era asezata pe coltul masutei de alaturi.