Se spune ca adevarul doare. Dar ce doare si mai tare este faptul ca uneori preferi sa crezi intr-o minciuna, fiind totusi constient de adevar. Unii oameni ar numi asta imaturitate. Probabil asa as fi numit-o si eu pana de curand. Dar acum stiu ca e greu. E greu sa te lupti cu tine si sa te fortezi sa accepti adevarul. E greu sa iti spui ca viata merge inainte si ca tot ce te face sa suferi va trece candva. Pentru ca acest "candva" pare mai departe ca niciodata. E greu sa te controlezi si sa iti tii sentimentele in frau, sa nu cedezi impulsului de moment. E greu sa fii tu, asa cum erai inainte si sa nu te lasi afectat de toate intamplarile din jurul tau.

Uneori nimeni nu te intelege. Si simti ca rabufnesti. Si trebuie sa te controlezi din nou pentru ca exista prea multi oameni in jurul tau care se folosesc de orice slabiciune a ta.
M-am saturat de rautate si orice tine de ea. Si totusi am inteles ca niciodata nu o sa dispara cu adevarat. Oamenii sunt si vor fi incontinuare rai, din nu stiu ce motive. Toti vrem sa schimbam lumea, dar nu incepem niciodata de unde trebuie. Si eu una cred ca ar trebui sa incepem cu noi. 

Mi-e dor de mine mica. Mi-e dor sa imi julesc coatele si genunchii, sa plang si sa ma tina cineva in brate ca sa-mi treaca. Mi-e dor de sentimentul ca intotdeauna eram protejata de cineva. Si nimic nu ma putea face sa sufar prea rau, pentru ca la final adormeam...zambind.

Stiu, o sa fie bine...candva.