Iti spui ca nu-ti mai pasa, iti spui ca mereu esti singur intr-o gara si ti-e imposibil sa te ridici la timp ca sa prinzi trenu', ca el trece mereu pe langa tine, dar tu nici nu-ti dai seama, fiindca stai mereu asezat pe peron, gandindu-te la tot ce ti se intampla, la tot ce iti face rau, la tot ce-a fost..

In timpul in care tu te gandeai, ia-ta-l ca a trecut din nou. Te ridici repede, dar iti cad visele din buzunar si se sparg de sine.. te pui jos si incepi sa plangi, dar simti ca n-are rost, asa ca te lasi pe spate si te uiti la peronu' asta nenorocit care e viata ta. Te ridici si incepi sa te plimbi de colo colo agitat si iti promiti ca de data asta nu-l mai pierzi! Dar stai asa.. opreste-te putin, de ce esti aici de fapt? De ce te simti atat de rau? Si daca tu vrei sa pleci, de ce nu poti pleca odata? De ce mereu lasi trenul sa treaca pe langa tine, preferand sa-ti amintesti?

Nu trenul e de vina, nu peronul asta "nenorocit". Tu esti singurul vinovat... pentru ca nu iti dai seama, sau nu vrei sa-ti dai seama ca nu asta e trenul de care ai tu nevoie, nu asta e peronul pe care trebuia tu sa fii.. ca esti undeva unde chiar nu vrei sa fii si de unde nu vrei sa pleci inainte, dar ti-e frica sa te intorci inapoi. Mai bine aduna-ti visele de pe jos si lipeste-le, caci frica le-a spart.