Copilaria a fost frumoasa. Erai peste tot, nu aveai griji. Erai fericit. 

Adolecenta e adrenalina. Zi de zi petreci prea mult ore cu persoane limitate care au idei preconcepute. Pe zi ce trece devine tot mai frustrant faptul ca nu poti sa faci nimic. Degeaba o sa incerci tu sa deschizi gura pentru ca intotdeauna au grija sa ti-o inchida la loc. Laudandu-se, evident. Pentru ca ei stiu. Pentru ca ei pot si tu nu. Nu conteaza ca nici macar n-ai incercat, sigur va fi asa. Pentru ca ei au trecut prin lucruri de genul deja si stiu ce se intampla. Pentru ca, intotdeauna, oricat te-ai chinui sa le demonstrezi contrariul, care din intamplare e si adevarat, ei vor fi mai destepti ca tine. Si zilnic te lupti cu ei, incerci sa-ti pastrezi calmul, sa rezisti, dar ei te intreaba daca esti nemultumit de tine, dezamagit. "Si totusi, nu da vina pe tine, vezi tu, se mai intampla...".
Degeaba te chinui. Nu vor intelege niciodata ca problema e la ei.
Dar o sa inveti candva sa fii imun. Si sa ignori. Sa mergi inainte prefacandu-te ca nu exista. Apoi, usor usor, ei chiar nu vor mai exista. N-o sa-i mai vezi, n-o sa ii mai auzi, n-o sa-ti mai pese. 

M-am saturat, am obosit, nu mai vreau. Nu mai raspund. Nu va mai aud. Nu mai existati. 

Uneori ma intreb cand se vor schimba oamenii in ceea ce se vor a fi. 

Alteori stiu raspunsul si fara sa ma mai intreb...niciodata.