Asfalt nenorocit. Eu mi-as dori sa pasesc pe nisip acum.

Cum sa explici propriei persoane ca ceva ce a dorit atat de mult n-o sa se intample niciodata? Cum sa-ti explici ca poate e vina ta sau poate ca nu, ca n-are rost sa cauti motive pentru ca asta nu schimba nimic?. Cum sa-ti explici toate astea cand nimeni nu te ajuta si cand sufletul tau a ramas la mare si nu se mai intoarce inapoi?

Care e realitatea de fapt? Realitatea mea, a ta, a lui? Daca eu vad ceva diferit de ceilalti si ceilalti vad ceva diferit de mine si doar felul in care ne exprimam e acelasi? Daca verdele pe care il vad eu e de fapt rozul pe care il vede el? Asta ar explica multe.

Azi am inteles ca de fapt iubirea se naste in noi. Noi ne dorim sa iubim si apoi apare cineva care umple golul. Pentru ca atunci cand il vezi pe acel cineva stii ca pe el ai vrea sa-l iubesti, sa-l strangi in brate, sa ai grija de el, sa nu il certi, sa ai grija sa fie mereu fericit...

Uneori crezi ca tu nu stii sa iubesti, pentru ca nu te-a invatat nimeni, dar iubesti fara sa stii...Si doare.

Si zi de zi toate se amesteca, te obosesc sentimentele. Si recurgi la zambete false...Azi unul, maine altul, pana cand devii dependent.

Nu stiu daca exista prietenie adevarata sau doar momente. Nu exista fericire totala, dar tocmai asta e farmecul. Poate asa e si cu prietenia. Tot ce stiu e ca momentele in care prietenii tai te fac sa razi pana cand plangi la propriu sunt perfecte.